Carți și CD-uri Qigong și Tai Chi Chuan

Cartea „Calea energiei – revitalizare prin exerciţii chinezeşti”

carte-chi-kung-CaleaEnergiei-MirunaMacavei-CostinVasile” width=Dacă vrei să intri pe „calea energiei” o poţi face acum mult mai uşor citind acest prim volum în care explicăm bazele teoretice şi practice ale sistemului de dezvoltare personală şi spirituală Universal Healing Tao.

Concepută ca manual pentru cei ocupaţi, „Calea energiei” te ajută să înţelegi şi să înveţi exersarea celor trei practici fundamentale care îţi aduc „energie, armonie, sănătate şi prosperitate”: activarea circuitului energetic „orbita microcosmică”, tehnica sunetelor vindecătoare şi meditaţia surâsului interior.

O poţi folosi singură sau împreună cu CDul cu meditaţii de bază pe care găseşti tocmai aceste trei tehnici. În plus, poţi exersa practicile din carte chiar alături de autori la studio-ul lor din zona Aviaţiei-Herăstrău, în grup sau venind la lecţiile private.

Preţul cărţii este de 30 RON la care se adaugă taxele poştale. O poţi comanda la office @ simplitao. ro şi la telefon 0722 197 874.


„Ucenicul taoist – primele 100 de zile”carte-practici-chinezesti-ucenicul-taoist-CostinVasile

Aflată la ediţia a doua, „Ucenicul taoist” este o introducere în practicile ezoterice chinezeşti şi descrie sincer încercările prin care trece oricine se angajează, trup şi suflet, pe un drum spiritual.

Scrisă din perspectiva practicantului, nu a teoreticianului, cartea îţi transmite bazele practicilor chinezeşti de transformare personală, prin exemple, istorisiri şi dialoguri savuroase.

Uşor de citit şi plină de umor, povestirea te va ajuta să asimilezi, pe neştiute, multe dintre aspectele teoretice şi, mai ales, practice, ale sistemului de învăţături taoiste.

Sub forma unui dialog alert intre profesor si elev, cel/cea care o citeste va descoperi o multime de sfaturi uşor de aplicat, explicate cu claritate şi concizie.

ucenicul-taoist-CostinVasilePovestea plină de învăţăminte a lui Costin Vasile are o valoare deosebită, putând fi folosita ca ghid de cei care se afla la începutul căutarilor, cât şi de cei care doresc să-şi reîmprospăteze cunoştintele din acest vast domeniu care este practica taoistă pentru sănătate şi spiritualitate.

Preţul cărţii este de 30 RON la care se adaugă taxele poştale. O poţi comanda la office @ simplitao. ro şi la telefon 0722 197 874.

Despre autor poţi citi mai multe în biografia sa.

Alături de Costin poţi exersa practicile din carte în Bucureşti, în zona parcului Herăstrău şi în ţară, la cursurile şi taberele pe care le organizează periodic.


Exersează meditaţii Qigong şi transformă stresul în vitalitate

CD-meditatii-ChiKung-baza-CostinVasileCD 1 – meditaţii fundamentale din sistemul Universal Healing Tao

Obţine linişte, calm şi destindere prin practicile alchimiei taoiste.

Tehnicile de bază de pe acest CD te pun în legatură cu resursele tale interioare de seninătate şi putere, te ajută să îţi retrezeşti intuiţia şi să îţi dinamizezi forta vindecătoare internă.

Ascultând vocea calmă a profesorului, vei fi ghidat în meditaţia surâsului interior, a sunetelor vindecătoare şi în deschiderea circuitului energetic „orbita microcosmică”.


CD-meditatii-ChiKung-avansate-CostinVasile1CD 2 – meditaţii avansate

Este recomandat celor care stăpânesc tehnicile de bază de pe primul CD şi celor care vor să beneficieze de o legătură mai profundă cu energiile din jurul nostru şi din Univers, precum şi celor care au pur şi simplu nevoie de relaxare cu ajutorul luminii aurii.

Cu acest CD vei putea exersa „conectarea cu Universul – World Link Meditation”, „relaxarea respiraţiei aurii” şi tehnica de creare a apei sfinte.

Ambele CDuri conţin meditaţii ghidate în limba română. Preţul fiecărui CD este 25 RON la care se adaugă taxele poştale şi pot fi comandate la 0722 197 874 şi la office @ simplitao. ro

DVD-exercitii-incalzire-ChiKung-TaiChiChuan-CostinVasileDVD cu exerciţii de încălzire pentru Qigong şi Tai Chi Chuan şi demonstraţie de Tai Chi Qigong I (sau Taolu „13 forme”)

De acum poţi exersa exerciţiile de încălzire şi acasă, urmărind programul prezentat şi explicat de instructorul senior Costin Vasile.

Studenţii care au învăţat taolu 13 forme la grup sau la cursurile de Tai Chi pot folosi DVDul pentru exersarea individuală.

DVD-ul costă 30 de lei la care se adaugă taxele poştale şi poate fi comandat la 0722 197 874 şi la

office @ simplitao. ro

 

 

Curs Qigong 2 Popup