Nu degeaba se spune să ai încredere în instinctele tale sau, cum spun englezii, trust your gut – se pare că știe mai multe decât am crede.

Există o linie directă de comunicare între intestin – microbiota sa și creier, ce conține numeroase informații relevante pentru starea noastră de bine.

Lisa Dreher, nutriționist specialist în medicină funcțională la The UltraWellness Center, punctează această relație dintre intestine și neurotransmițătorii produși de creier.

Despre neurotransmițători

E ușor să ignorăm toate procesele complexe care se întâmplă în corpul nostru și să le luăm de-a gata. Există foarte multe interacțiuni complexe care se întâmplă în interiorul corpului, multe dintre ele mult mai subtile decât cele învățate la lecțiile de biologie.

Însă, chiar dacă nu știm ce se întâmplă în interior, neurotransmițătorii au un impact foarte mare în aceste procese.

De la colon la creier, neurotransmițătorii influențează funcționarea întregului organism, dar mai ales stările emoționale și psihice.

Cu alte cuvinte, neurotransmițătorii sunt substanțe chimice secretate de un neuron (celulă nervoasă), care traversează un spațiu minuscul, numit sinapsă, către un alt neuron, pentru a se lega de un receptor.

Neurotransmițătorii au capacitatea de a excita sau inhiba neuronii de care se leagă, acțiuni care comunică informații foarte importante în și pentru organism.

Ne bazăm pe aceste informații pentru a supraviețui în fiecare zi și a rămâne în stare de funcționare optimă. Aceste reacții, de altfel, permit plămânilor să respire, stomacului să digere sau inimii să bată. Ne afectează somnul, sentimentele, stările.

Neurotransmițători-cheie pe care trebuie să îi știi

Există numeroase tipuri de neurotransmițători și fiecare îndeplinește o funcție diferită și importantă.

Iată o parte dintre ei:

GABA (acidul gamma-aminobutiric) – aminoacidul care poate crește senzațiile de calm și relaxare prin inhibarea sau reducerea activității neuronilor. Niveluri scăzute de GABA pot duce la anxietate și stres cronic.

DOPAMINA joacă un rol central în coordonarea corpului și producerea sentimentelor de plăcere legate de sistemul de motivații și recompense.

Multe droguri care dau dependență cresc nivelul de dopamină din creier, în timp ce anumite boli neurodegenerative (cum este Parkinson) sunt cauzate de scăderea numărului de neuroni care secretă dopamină.

SEROTONINA este găsită aproape în întregime la nivelul intestinului.

De altfel, 90% din serotonina din corp este produsă de bacteriile intestinale, motiv pentru care alimentele fermentate sunt atât de bune pentru noi.

Serotonina reglează apetitul, somnul, memoria, învățarea, anxietatea, sexualitatea, temperatura și funcționarea/contracțiile musculare. Nivelurile scăzute de serotonină pot fi corelate cu depresia și alte dezechilibre alte stărilor psihice.

ACETILCOLINA este și ea specială, fiind localizată la nivelul sistemului central nervos și sistemului nervos periferic.

Această substanță activează mușchii scheletului, fiind importantă în mișcarea mușchilor, memorie și învățare.

NOREPINEFRINA face corpul să se miște, dacă se află în pericol, prin reglarea instinctului de fugă sau luptă.

Este la cel mai scăzut nivel atunci când dormim și la cel mai înalt nivel atunci când experimentăm orice formă de stres, ceea ce în zilele noastre se întâmplă tot mai des – de la cantitatea nelimitată de mesaje, email-uri, întâlniri, responsabilități în plus, etc.

Microbiota de la nivel intestinal + neutrotransmițătorii

Microbiota intestinală se referă la comunitatea de bacterii/microbi și ADN-ul acestora, care se află în tractul gastrointestinal.

Dacă aduni toți microbii din intestinele tale, ei vor avea aproape aceeași greutate ca a creierului, adică 1 – 1,5 kg.

Deși intestinele și creierul par separate, aceste două organe vitale sunt dependente unul de celălalt și de modul în care comunică. Nervul vag reprezintă legătura dintre ele, formând un sistem pe care îl cunoaștem drept axa intestin-creier din medicina funcțională.

Vă puteți imagina că nervul vag este o autostradă care începe de la baza creierului și traversează tot corpul, până la colon. În loc de mașini, pe aici circulă neurotransmițători, incluzând dopamina, GABA, serotonina etc.

Ținând cont de asta, e ușor să ne imaginăm cum aceștia pot afecta sănătatea unuia sau celuilalt. Nu doar creierul transmite semnale colonului.

Un mod prin care microbiota intestinală influențează creierul este chiar secreția unor neurotransmițători.

Iată o listă cu bacteriile și neurotransmițătorii pe care le produc:

  • BACIL: dopamină, norepinefrină
  • BIFIDO-BACTERIILE: GABA
  • ENTEROCOCCUS: serotonină
  • ESCHERICHIA: norepinefrină, serotonină
  • LACTOBACIL: acetilcolină, GABA
  • STREPTOCOC: serotonină

Dacă aveți niveluri scăzute de astfel de bacterii bune, diversitate scăzută a microbiotei sau niveluri ridicate de bacterii patogene (rele pentru organism), atunci puteți trimite semnale distorsionate către creier.

Bineînțeles, încă mai avem multe răspunsuri de găsit. Cercetarea trebuie să descopere mai multe detalii despre cum funcționează această legătură. Ce știm până acum este că disbioza (dezechilibrul microbiotei intestinale) este corelată cu depresia, anxietatea, schizofrenia și alte forme de boli psihice.

Așadar, una dintre metodele prin care îți susții creierul și secreția de neurotransmițători este chiar sănătatea intestinelor.

Cum să îți menții o microbiotă intestinală sănătoasă

NU MAI HRĂNI BACTERIILE NEPOTRIVITE.

Zahărul adăugat, făina albă/rafinată (pâine, cereale, paste, patiserie etc.) și carnea procesată sunt printre cele mai periculoase.

Alimentele de genul acesta pot cauza inflamații sub forma sensibilităților digestive, care impactează negativ microbiota intestinală.

Din practica noastră, o dietă de eliminare este cheia pentru identificarea potențialelor cauze. Fiecare corp este diferit, însă cele mai des întâlnite ”ingrediente” sunt glutenul, lactatele, porumbul, soia și ouăle.

MĂNÂNCĂ ALIMENTE FERMENTATE.

Înainte ca suplimentele probiotice să fie inventate, oamenii consumau bacterii sănătoase prin intermediul mâncării.

E bine să îți expui microbiota intestinală la o varietate de bacterii bune, care se află în alimente – e un lucru care îți ajută starea de bine per total. Cele mai bune opțiuni sunt: varza murată, kimchi, miso (doar să aveți grijă cu conținutul de gluten) și chefirul (dacă sunteți intoleranți la lactoză, există și variante de chefir non-lactat).


ADĂUGAȚI PREBIOTICE.

Cum stimulăm creșterea bacteriilor bune din intestinele noastre? Prin prebiotice – susbtanțe care hrănesc aceste bacterii.

Printre alimentele care conțin în mod natural prebiotice se numără ceapa, sparanghelul, rădăcina de cicoare, prazul, anghinarea de Ierusalim, bananele verzi (necoapte) și ovăzul.

Fibrele prebiotice nu se digeră, fiind fermentate la nivelul colonului în acizi grași care îi oferă energie și îi repară celulele.

Notă: dacă aveți intestinul subțire suprapopulat de bacterii (SIBO) sau intoleranță de tip FODMAP, e mai bine să nu consumați prebiotice pentru că vă pot înrăutăți simptomele.

DIVERSIFICAȚI.

Cercetarea arată că alimentele consumate pot schimba microbiota intestinală în câteva zile.

Un studiu făcut pe vârstnici a demonstrat faptul că un factor important în sănătatea colonului este diversitatea hranei. Mâncând o varietate de plante, hrănești și o varietate de bacterii sănătoase.

O microbiotă intestinală sănătoasă înseamnă și un sistem imunitar mai puternic și o sănătate crescută per total. În plus, îți asiguri și o gamă mai variată de vitamine, minerale, antioxidanți și fitonutrienți, iar mâncărurile vor fi și mai interesante.

De aceea, recomandarea e să încercați câte un aliment nou pe săptămână și să includeți alimente divers colorate în mesele voastre.

Prin intermediul studiilor, am ajuns destul de departe în înțelegerea neurotransmițătorilor, iar corelarea acestora cu starea noastră de bine e foarte importantă. Așadar, să facem tot ce ne stă în putință să îi ajutăm printr-o dietă echilibrată și sănătoasă.

Bonusul? Acest tip de alimentație garantează și un corp sănătos.

Sursa articolului aici.

Scris de Miruna Macavei

Caut armonia, autenticitatea și simplitatea. Sunt consultant de Feng Shui din 2003; instructor de practici taoiste din 2006 și terapeut Chi Nei Tsang din 2015. Ofer și terapiile Access Bars, Energetic Facelift, terapia craniosacrală. Citirile angelice sunt și ele în sufletul meu și le ofer cu drag. Scriu poezii, desenez și pictez. Mă găsești la 0720-029877 și la miruna@simplitao.ro.

Comentarii

comentarii