Chi Nei Tsang și de unde a venit?

Cred că deja ai aflat cine-i Țang, adică masajul terapeutic în care folosești energia Chi; dacă nu, apasă cu butonul de la maus aici și vezi ce-i cu el. Mie îmi place să-i zic „arta armoniei abdominale”; de, zi-i defect de scriitoare de poezii în care-mi place să pun aliterații, și gata.

masaj-abdominal-chi-nei-tsang

Dacă n-ai buton de maus (ești pe telefon) sau n-ai chef să sari din articol în articol, Chi Nei Tsang este:

  • o abordare holistică a terapiei prin atingere
  • arta de a lucra cu energia organelor interne
  • transformarea energiei (Chi) a organelor interne (Nei Tsang)
  • un mod minunat de a te îngriji de interiorul tău – corp și emoții

Chi Nei Tsang este modul aproape magic în care îți activezi inteligența corporală ca să te vindeci singur.

Terapia prin energie vine din China antică și a fost modernizată de-a lungul timpului, incluzând descoperiri moderne ale anatomiei, fiziologiei și medicinei.

Suferi de indigestie… emoțională?

Gilles Marin, terapeut internațional care a învățat Chi Nei Tsang de la maestrul Mantak Chia, cel care a introdus această terapie în Occident, ne spune:

„Digestia emoțiilor este un fenomen la fel de natural ca respirația sau digerarea mâncării. La fel ca ele, rămâne de obicei la nivel inconștient. Totuși, dacă suntem atenți la respirație, o vom îmbunătăți și dacă vom deveni conștienți de digestie, ne putem îmbunătăți nutriția. La fel ca în cazul respirației și digestiei, conștiința noastră poate veni în ajutorul digestiei emoțiilor. Dar acest lucru se face prin inteligența corporală care nu are nevoie de gândire. De aceea nu avem nevoie să fim inteligenți ca să ne vindecăm.”

Masajul terapeutic Chi Nei Tsang te ajută și la digestia (transformarea) emoțiilor negative și la eliberarea de sub presiunea lor.

Mai întâi, ce NU ți se spune despre terapia Chi Nei Tsang

  • Prin Chi Nei Tsang, terapeutul tău te tratează ca întreg, cu părți bune și părți mai slabe, iar asta înseamnă că trebuie să-i dai timp terapiei să lucreze. În traducere: vei avea nevoie de mai multe masaje, în special dacă ai vreo disfuncție specifică de mai multi ani. Reversul medaliei e că prin CNT îți îngrijești întregul corp, nu doar abdomenul, deci merită să investești ceva mai mult în sănătatea ta corporală totală.
  • Doare. Da, doare, n-am știut cum să camuflez acest lucru sub un cuvânt mai „politically correct”. Doare pentru că ai acumulat tensiuni și probleme în abdomenul tău. Pentru că n-ai mai avut grijă de el demult (i-ai dat doar Cola și mâncare de fast food și uneori doar cafea și… și…). Partea bună e că durerea trece și că, după ce vei avea câteva sesiuni terapeutice sub centură :), te vei relaxa foarte bine.
  • E nevoie să participi și tu! Știu, e greu, n-ai timp, n-ai bani sau e prea departe. 🙂 Însă, orice scuză ai căuta, nu va funcționa: terapeutul de CNT îți va sugera să faci exerciții de Qigong, să îți îmbunătățești obiceiurile alimentare și să-ți ajuți organismul cu hidro-colono-terapie și suplimente. Alegerea îți aparține.

4 beneficii majore ale masajului terapeutic chinezesc

Te-am speriat cu ce ți-am spus mai devreme? Nu crezi că terapia cu energie Chi ți se potrivește? Citește totuși mai departe pentru că Chi Nei Tsang te poate ajuta în multe probleme pe plan fizic, emoțional și mental. Beneficiile sunt cu mult mai importante pentru tine decât ți s-ar părea și îți spun asta din experiență.

Îmi aduc aminte și acum de prima sesiune de Chi Nei Tsang, când m-am zvârcolit ca un pește 🙂 în tigaia cu ulei încins sub mâinile pricepute ale terapeutei, dar asta e o poveste pentru altă dată. De atunci, am avut parte de zeci de ședințe de Chi Nei Tsang și acum nu aștept vreo invitație specială, ci mă arunc de-a dreptul pe masa de masaj când sunt invitată.

Gata cu introducerea, să trecem la beneficii:

1. Reintri în contact cu corpul tău, adică cu o mare parte din tine.

Mai simplu spus, Chi Nei Tsang = auto-cunoaștere. Afli în ce stare ești, ce te doare, ce parte a corpului e relaxată, ce emoții ies la suprafață dacă ești atins.

Afli unde mai ai de lucrat pe plan fizic (poate te reapuci de fitness, de Tai Chi sau de Yoga) și emoțional (poate i-a venit vremea și artei Qigong sau altor terapii de echilibrare emoțională).

Înțelegi de ce anumite feluri de mâncare nu-ți fac bine pentru că acum îți asculți corpul – și nu mintea – înainte de a-i da ceva.

2. Îi dai voie – îi faci loc, la propriu – corpului să se vindece singur.

Prin Chi Nei Tsang scapi de încordarea care-ți blochează mușchii pe loc, te eliberezi de balonare, eliminând gazele și eliberezi respirația (există manevre pentru diafragma toracică și pentru întreaga cutie toracică ce-ți vor relaxa pieptul și deci îți vor regla respirația).

Corpul devine mai flexibil, mai moale și mai relaxat, iar vindecarea tocmai în aceste condiții are loc.

3. Pui în mișcare energiile stagnante din Tan Tien-ul inferior (centrul principal în care stochezi puterea internă).

Manevrele Chi Nei Tsang deblochează Chi-ul din abdomen, locul în care se strâng tot felul de încordări, emoții și probleme.

Ai citit articolul despre bateria noastră internă care se află, ai ghicit!, chiar în abdomen? Ai acolo un exercițiu practic pe care-l poți face în conjuncție cu terapia CNT pe care o primești. E modul prin care te ajuti să te vindeci mai repede și așa nici nu depinzi de terapeutul tău.

4. Te reconectezi cu mama Pământ, sursa noastră primară de energie.

Acesta este un efect pe care l-am văzut la clienții mei de Chi Nei Tsang și pe care l-am simțit și eu.

Dacă ești practicant de Qigong sau terapeut de orice fel, prin Chi Nei Tsang te descarci de energiile negative pe care le preiei și îți refaci astfel rezervele energetice. Același lucru e valabil și dacă nu ești terapeut sau practicant și este mai important decât îți închipui: păstrarea energiilor negative în tine duce în timp la probleme și cine vrea asta?

Vrei să simți și tu efectele masajului Chi Nei Tsang?

Dacă ai nevoie de relaxare, o digestie mai bună și o stare generală plină de energie, te aștept la o ședință de masaj terapeutic Chi Nei Tsang.

Scrie-mi la miruna @ simplitao. ro sau la 0722 197 874 și stabilim împreună când va fi prima ta sesiune de masaj.

Scris de Miruna Macavei

Caut armonia, autenticitatea și simplitatea. Sunt consultant de Feng Shui din 2003; instructor de practici taoiste din 2006 și terapeut Chi Nei Tsang din 2015. Ofer și terapiile Access Bars, Energetic Facelift, terapia craniosacrală. Citirile angelice sunt și ele în sufletul meu și le ofer cu drag. Scriu poezii, desenez și pictez. Mă găsești la 0720-029877 și la miruna@simplitao.ro.

Comentarii

comentarii