Aproximativ 90% din univers este constituit din materie întunecată. Începând cu Big Bang-ul, a luat fiinţă 10% din materie, cunoscută drept universul fizic. Aceste estimări sunt rezultatul măsurărilor şi calculelor recente care au utilizat cele mai noi descoperiri ale tehnologiei spaţiale şi metodele de detectare aparţinînd acesteia.

Din punctul de vedere al specialiştilor în fizică, ale căror păreri au predominat până în etapa actuală, universul fizic era totul. Spaţiul nu era decât un spaţiu „gol”, un vid fără formă şi fără conţinut. Până recent, nu existau nici tehnologia şi nici cunoştinţele necesare referitoare la natura cuantelor subatomice (unde/particule) şi nici cum ar putea fi detectate acestea în stare liberă, în natură.

Secolul al XIX-lea a fost martorul unei activităţi de pionierat în înţelegerea fenomenelor electromagnetice şi a faptului că electricitatea şi magnetismul erau fenomene înrudite, tot atunci fiind stabilit şi faptul că lumina este o formă a energiei electromagnetice. În secolul al XX-lea, materia şi atomul au căpătat noi înţelesuri datorită mecanicii cuantice. Proprietaţile chimice ale materiei au putut fi atribuite sarcinilor electrice, aceleaşi sarcini electrice despre care s-a stabilit în secolul anterior că produc lumină. Din punctul de vedere al câmpului electric, atomii par solizi însă din punctul de vedere al masei, atomul pare a fi gol. Mecanica cuantică a demonstrat nu numai că vedem obiectele datorită sarcinii electrice (şi nu din cauza proprietăţilor masei), dar şi că putem simţi şi apuca aceste obiecte tot datorită proprietăţilor sarcinilor electrice (şi nu din cauza proprietăţilor masei).

Detectarea „materiei întunecate” a trebuit să fie făcută indirect, prin observarea efectului ei gravitaţional. Având masă, „materia întunecată” poate exercita o atracţie gravitaţională asupra materiei vizibile.

Astfel, privind în spaţiu cu cele mai sofisticate instrumente ale noastre, putem observa influenţe gravitaţionale asupra stelelor aflate la distanţă, asupra norilor de gaze, nebuloaselor, galaxiilor şi a altor fenomene cereşti, dar nu putem vedea materia care produce influenţa.

Existenţa particulelor fără încărcătură electrică nu este ceva nou pentru ştiinţă însă descoperirea „materiei întunecate” diferă de ceea ce se ştia până în prezent prin faptul că formează cel puţin 90% din univers şi este aparent stabilă. Ceea ce gândim despre noţiunea de „galaxie”, şi anume de a fi o aglomeraţie rotitoare de stele, reprezintă, de fapt, doar o parte a întregii structuri. Aceasta este înconjurată de şi scufundată într-un glob nevăzut de materie întunecată care formează cel puţin 90% din masa sa.

Adevărata istorie Universului pare a fi început în „materia sa întunecată”. Există două curente care încearcă să explice „materia întunecată”. Unul susţine că ar fi alcătuită din stele stinse – stele albe pitice sau găuri negre, celălalt, că ar fi alcătuită din materie care nu este compusă din particule încărcate electric. Această proprietate simplă face acest tip de materie invizibil pentru ochii noştri şi, în acelaşi timp, îi oferă „materiei întunecate” abilitatea de a se întrepătrunde cu materia vizibilă sau, altfel spus, de a trece prin materia vizibilă. Proprietatea de „întrepătrundere” al acestui tip de „materie întunecată” cu materia vizibilă are o similitudine cu materia subtilă a tradiţiilor mistice.

ÎNVĂŢĂTURILE SPIRITUALE

Misticismul este o disciplină care implică atât cunoştinţe, cât şi tehnici relevante în sprijinirea fiecăruia dintre noi pe drumul desăvârşirii spirituale. Este o disciplină foarte pragmatică, interesată de experienţa directă sau de înţelegerea adevărului spiritual, a realităţii ultime. Metodologia spirituală nu se bazează pe experimentarea exterioară, ci pe observaţia interioară. Ca tradiţie veche de secole, care continuă să se dezvolte, misticismul se află în continuă extindere, înglobând numeroase concepte şi doctrine.

Tradiţii spirituale din India şi Tibet

Fiinţele umane sunt alcătuite din mai multe straturi sau corpuri subtile care se întrepătrund şi care sunt alcătuite din materii aparţinând unor planuri diferite, fiecare având densităţi relative proprii.

Cel mai dens dintre aceste straturi este corpul nostru fizic pe care-l putem vedea. Celelalte straturi nu sunt vizibile pentru ochii noştri.

Cel de-al doilea strat este un strat subtil, alcătuit dintr-o materie diafană şi cunoscut sub numele de prana (chi/qi) sau corpul eteric. Acestă îi dă viaţă corpului vizibil, precum şi conştienţă prin prana/chi. În misticismul vestic, pe lângă corpul eteric este menţionat şi corpul astral care pare a fi combinat cu corpul subtil prana/chi.

Următorul strat, mult mai subţire, este „corpul gândurilor” sau „personalitatea”, corpul mental. Acesta este necesar pentru o gândire raţională.

Cel de-al patrulea strat este corpul conştienţei noastre potenţiale şi se întinde dincolo de gândurile noastre active. Acesta include totalitatea aptitudinilor noastre spirituale şi pare a fi echivalentul sufletului din misticismul vestic. Ultimul şi cel mai fin strat, cel de-al cincilea, corpul spiritual – care le penetrează pe toate celelalte – este corpul celei mai înalte conştienţe universale. Acesta poate fi simţit numai într-o stare de iluminare sau în cele mai înalte stări de meditaţie.

Aceste straturi nu sunt foi separate care înconjoară un centru, ci forme ale materiei care se întrepătrund şi a căror consistenţă trece de la cea mai fină, similară unui puf, până la cea mai densă pe care o înregistrăm ca fiind corpul nostru vizibil. Cele mai fine şi mai subtile straturi le penetrează şi, astfel, le înglobează pe cele mai dense. La fel cum corpul material este construit cu ajutorul hranei, în timp ce este penetrat şi ţinut în viaţă de forţele vitale ale pranei/chi, corpul gândurilor active, al conştienţei active penetrează funcţiile pranei şi determină forma fiinţei fizice.

Pe de altă parte, corpul sufletului, al minţii, al pranei/chi şi cel vizibil sunt penetrate şi motivate de o materie mai fină şi mai profundă, spiritul (shen în terminologia Taoistă). Această materie fină spirituală le penetrează pe celelalte mai dense şi stochează materialul din care îşi trag substanţa gândurile şi imaginaţia noastră. Aşadar, doar corpul spiritual le penetrează pe celelalte cinci şi, ca atare, integrează toate organele şi aptitudinile unei persoane într-un tot unitar. În misticism, cele mai fine straturi sunt asociate cu cele mai fundamentale adevăruri sau înţelegere spirituală.

Prana sau Chi (Qi) în terminologia taoistă

Alături de aceste straturi sau corpuri mistice, există centrele de energie sau chakre (cunoscute sub denumirea de creuzete în tradiţia Taoistă) care nu sunt vizibile pentru ochii noştri. Chakrele/creuzetele adună, transformă şi distribuie forţele care trec prin ele. Aceste chakre/creuzete sunt punctele în care forţele psihice şi funcţiile fizice fuzionează sau se întrepătrund. Canale subtile, denumite nadi/meridiane, leagă straturile (kosa-urile) şi chakrele/creuzetele şi servesc drept conductori pentru energiile care curg prin corpurile subtile. Într-o anumită măsură, ele merg paralel cu sistemul nervos din corp şi sunt numeroase.

Există trei nadis-uri/meridiane importante: canalul central sau susumna care trece, asemenea unui tub gol în interior, prin centrul şirei spinării (relativ la corpul vizibil), precum şi ida şi pingala care sunt două canale înfăşurate ca două spirale în jurul nadi-ului/meridianului susumna, pornind din nara stângă, respectiv cea dreaptă care se întâlnesc cu Susumna în perineu, la baza şirei spinării. Toate trei stabilesc o legătură directă între cele şapte chakre/creuzete. În descrierile Tibetane (şi Taoiste), pingala şi ida sunt denumite simplu „nadi-ul drept şi stâng” şi nu se menţionează nici o mişcare în spirală a acestor nadi-uri în jurul susumnei.

Cu vederea obişnuită nu putem percepe corpurile mistice subtile, nici chakrele şi nici nadi-urile însă toate aceste corpuri şi chakre interacţionează între ele pentru a alcătui fiinţa umană. Pentru a funcţiona ca fiinţă umană, utilizăm aceste corpuri subtile în mod constant, chiar dacă nu suntm conştienţi de ele. Pentru un practicant devotat al misticismului, aceste adevăruri sunt la fel de reale pe cât sunt de reale adevărurile ştiinţifice pentru un om de ştiinţă. Prin întoarcerea spre interior, misticismul şi-a concentrat explorarea universului asupra acelor concepte care au importanţă pentru desăvârşirea spirituală.

Estul întâlneşte Vestul

„Materia întunecată” poate fi definită ca o materie care nu conţine particule cu sarcină electrică – şi, ca atare, nu poate fi percepută cu vederea – şi care se poate întrepătrunde cu materia vizibilă. De exemplu, dacă universul ar conţine „atomi” care sunt ţinuţi laolaltă de o altă „forţă” decât cea electromagnetică, aceşti „atomi” nu ar fi vizibili pentru ochii noştri, dar s-ar putea întrepătrunde cu atomii vizibili.

Recapitulând acum ce ştim despre proprietăţile mistice ale corpurilor subtile, înseamnă că, în caz că există din punct de vedere fizic (adică au masă), toate corpurile subtile capabile de a se întrepătrunde cu corpul nostru vizibil sunt alcătuite neapărat din diferite forme de „materie întunecată”, lipsite de sarcini electrice. Întrepătrunderea cu materia vizibilă este o proprietate a „materiei întunecate” care este lipsită de particule cu sarcină electrică. Ceea ce descriau misticii înainte ca oamenii de ştiinţă să descopere materia întunecată nu era altceva decât un gen de „materie întunecată”. Cum de au ştiut că o asemenea materie poate exista? În viaţa noastră de zi cu zi, nu suntem conştienţi de existenţa acestor corpuri subtile însă adevăraţii mistici au dezvoltat tehnici care le dădeau posibilitatea perceperii universului din perspectiva corpurilor lor subtile. Procedând astfel, ei puteau privi universul şi puteau observa „materia întunecată” cu ajutorul vederii oferite de „materia întunecată” a corpurilor lor subtile.

Cu mult înainte de descoperirea „materiei întunecate”, C. V. Leadbeater a spus: „Toate aceste feluri de materie fină (rarefiată?) există nu numai în lume, ci şi în corpul omenesc. Omul nu are numai corpul fizic pe care-l putem vedea, dar are în el cea ce putem descrie drept corpuri adecvate acestor diferite planuri ale naturii şi constând, în fiecare caz, din materia lor”.12 Prin intermediul corpului nostru vizibil, putem percepe lumea vizibilă, iar prin intermediul diferitelor tipuri de materie subtilă din care suntem alcătuiţi, omul poate percepe lumea exterioară corespunzătoare când devine conştient de acel corp subtil. Leadbeater mai spune: „Sufletul unui om nu are un singur corp, ci mai multe, pentru că atunci când evoluează, el se poate exprima la toate aceste niveluri ale naturii. Prin urmare, el este dotat cu un „vehicul” material, adecvat fiecăruia dintre aceste niveluri şi tocmai prin intermediul acestor vehicule el poate primi diferite impresii din lumea care le corespunde.” 13 Pentru misticul care a ajuns să fie conştient de corpurile sale subtile, „materia întunecată” nu este întunecată.

Mai mult, ascultând relatările celor care au perceput acele planuri ale materiei (cum ar fi experienţele din apropierea morţii sau din timpul stărilor mistice), se observă că sensul timpului şi spaţiului asociate acestor forme diferite de materie subtilă diferă de cel asociate cu materia vizibilă. Fiecare corp subtil pare a avea un sens propriu al timpului şi spaţiului, iar acest lucru sugerează că relaţiile spaţiu-timp sunt dependente de tipul de materie pe care îl percepe cineva. În mod evident, acest lucru va face ca experienţele de acest tip să fie dificil de explicat celor care sunt familiarizaţi doar cu sensul obişnuit al spaţiului şi timpului..

COSMOLOGIE

Modul ştiinţific în care înţelegem Big Bang-ul ca eveniment implicând un singur tip de energie şi despre care se presupune că a creat în mod simultan întreaga materie, spaţiul şi timpul nu pare a fi sursa „materiei întunecate” despre care discutăm. Opinia tradiţională a misticismului este că formele mai dense ale materiei au fost generate din formele mai subtile ale materiei, o Creaţie ”divizată în şapte planuri majore ale conştienţei sau materiei”. 14 Modul ştiinţific actual de înţelegere a originilor Universului indică faptul că materia a fost creată de Big Bang cu aproximativ 15 miliarde de ani în urmă.

Modul în care înţelegem acest eveniment este suficient ca să se poată afirma că aceste tipuri de „materie întunecată” subtilă nu par a fi formate în timpul acelui eveniment. Cu toate acestea, se prea poate ca „materia întunecată” subtilă să fi existat înaintea Big Bang-ului, deoarece modul în care înţelegem universul este bazat pe comportarea materiei vizibile (luminoase). Fundalul radiaţiilor microundelor din Univers („ecoul” Big Bang-ului) şi sinteza primordială a nucleelor (generarea atomică a nucleelor în timpul Big Bang-ului) sunt două teste cantitative care sprijină teoria unui Big Bang firbinte. Desigur, ambele fenomene sunt bazate pe radiaţia care permite observarea materiei luminoase şi mai există şi deplasarea liniilor spectrului care a indicat de la început expansiunea universului.

Acum, nu mai putem presupune că toată materia a fost creată în timpul Big Bang-ului, chiar dacă, în mod evident, atunci a luat naştere materia luminoasă. Este posibil ca anumite forme de „materie întunecată” („Chi-ul Primordial” sau „Forţa Originară” în terminologia Taoistă) să fi existat înaintea Big Bang-ului. Prezenţa unui anumit tip de „materie întunecată” înaintea Big Bang-ului ar indica faptul că Big Bang-ul a fost creat dintr-un procent al acestei „materii întunecate” primordiale, dar nu şi că toată această „materie întunecată” a fost transformată în materie luminoasă. Prin urmare, încă mai există multă din această „materie întunecată” primordială în jurul nostru.

Acest rezumat este extras din „Materia întunecată – baza fizică a misticismului”; 18 pagini; ©Deno Kazanis, Ph. D., 1997. Orice parte din acest articol poate fi copiată dacă se mentioneaza sursa. Acest sumar a fost extras, redactat şi editat (cu adăugarea termenilor taoişti din” Glosar”) de către Dennis Huntington.

Copyright pentru traducerea în limba română: Miruna Macavei şi Costin Vasile, instructori UHT.