Din 14 mai 2020 îmi notez spre final de zi câteva idei pe care le pun pe Facebook. Le-am început ca o joacă și din dorința de a da mai departe lucrurile pe care le consider valoroase, care pot fi o contributie pentru ceilalți.

Le adun pe toate pentru 7 zile și le public și aici, pe blog, săptămânal, pentru voi, cei care nu aveți cont pe FB și nici nu aveți de gând să vă faceți :).

14 mai 2020

Azi institui rubrica 😊 „Învățăturile zilei a la Miruna”. Mai bine zis pentru Miruna, dar vreau să le consemnez și public, pentru că am REdescoperit că documentarea căii mele îi ajută și pe alții.

De exemplu, sunt pe un grup în care există o întrebare săptămânală, iar mie îmi zburau toate ideile și nu eram în stare să scriu două vorbe drept răspuns, deși vroiam. Într-o discuție cu cineva implicat în grup, îi spun asta și îmi zice să scriu chiar așa pe grup, că mi se face gol în cap când văd întrebarea respectivă. Așa am și făcut.

Rezultatul a fost un Facebook live magic, făcut de moderatoarea grupului azi, pe baza întrebării mele. Live care a fost o contribuție enormă și mie și ei și celor care au participat live. De aici și ideea de a împărtăși mici idei care poate mie mi se par neinteresante, dar altora le dau idei și creează mai departe pe baza lor.

Deci, pentru astăzi avem:

1. Nu le pot face pe toate de pe lista cu lucruri pe care mi le propun, dar pot face câteva.

Pașii mici azi îmi aduc rezultate pentru azi azi și pentru viitor. Fac azi ceva.🥳

2. Care-mi sunt prioritățile? 🤓

Întrebare care e bine să revină destul de des. Hrănesc cu energie prioritățile.

3. Zilnic câte un lucru (mic sau mare) care să mă relaxeze, să mă facă să simt bine (am bifat azi printre altele: sesiune de Access Bars 🌈 de la soțul magic).

Voi ce ați învățat astăzi?

15 mai 2020

1. Nu e nimic sigur în viață în afară de tine (cine ești), ce știi tu, ce capacități și abilități ai.

Dacă „pierzi” totul, o poți lua de la capăt cu ce ești și ce știi. Nu e nimic sigur, dar dacă te ai pe tine, ai totul.

2. Chiar și în contextul actual de stres, anxietate, lipsă de claritate sau opțiuni, poți alege să faci azi UN LUCRU.

Un pas oricât de mic în direcția în care vrei să mergi (asta dacă ți-ai stabilit-o, desigur).
Alege să faci acel pas, chiar dacă apoi toată ziua stai în pat și te uiți la vopseaua de pe tavan. Când nu avansezi, nu stai pe loc, regresezi.

3. Pentru cei care și-au dezvoltat percepția dincolo de „normal”, să zicem, poate părea copleșitoare avalanșa de „informații”.

Cere să primești doar ce e relevant pentru tine acum/în perioada curentă, ce ți-e cu adevărat contribuție ție, conștiinței și mamei Pământ.

Văleleu, n-am vrut să fiu sumbră. 😊 Așa au ieșit ideile pentru azi.

Fruntea sus!

16 mai 2020

Ce tot învăț, folosesc și integrez în ultima (lungă) vreme e că întrebările trezesc posibilități în realitățile oamenilor. Și mă întreb zilnic: ce întrebări pot pune oare ca să fiu o contribuție cât mai mare?

Anywho, let’s go:

1. Oare stau prea mult în starea de creație și nu actualizez (pun în acțiune) mai nimic?

E o întrebare pe care poți să ți-o pui. Sau să rogi pe cineva să te ajute cu ea, că mulți (nu cei care citesc asta, desigur 😊 ) avem tendința să ne mințim legat de ce facem cu adevărat.

2. Când nu știu ce să aleg, întreb: – oare ce vreau să creez în lume?

E aliniată alegerea mea cu valorile mele? Contribui oare cu alegerea asta mie, vieții pe care vreau s-o creez, conștiinței, mamei Pământ?

3. Alegerea adevărată nu se face cu mintea.

A-ha-ul ăsta, care poate părea banal, mi-a venit în timpul unul live pe FB. Sunt într-un club de carte pe FB (într-un grup secret! 😊 ) și una din colege se filmează zilnic. S-a gândit ea să participe la o provocare de 30 de zile de filmări live în alt grup (mie încă nu mi-a crescut… curajul 😉 ca să mă apuc de filmat, dar nu se știe!). Și azi nici nu mai știu despre ce naiba vorbea, dar mi-a căzut fisa asta cu alegerea și mintea în timp ce o ascultam. Mintea are prostul obicei să te mintă, de aia e bine să o evităm în chestiuni-cheie.

Am divagat, dar… alt a-ha pe care-l tot am (cum o fi asta?) e că eu nu creez în mod liniar, nu-mi iau informația liniar și o duc de la A la B la C și tot așa… ci non-liniar. Și-mi place așa. Dar despre asta altă dată că m-am lungit și nimeni nu citește până la final un text așa lung pe FB.

Tu l-ai citit? 😊 Dacă da, să știi că ești nemaipomenit/ă și te îmbrățișez!

17 mai 2020

1. Azi, după o discuție video online cu un tip foarte potent (energetic, la energetic mă refer, da?), mi-am dat a 6472983493-a oară seama că noi (sau poate doar eu) creăm de foarte multe ori din nevoia de a genera numerar, mai ales în situația curentă.

Situație care există, nu o negăm. Dar asta nu înseamnă să dăm la o parte căutarea bucurie, jucăușeniei, micile lucruri care ne fac să surâdem și să ne descrețim frunțile.

Deci, ce pot crea azi ca să mă bucur, fără motiv ulterior?

Și dacă bucuria asta îmi aduce, pe cale de consecință, și numerar, dar nu într-un mod liniar-logic-măsurabil, cu atât mai bine, zic eu.

Tu ce zici?

2. Lucrurile din viața noastră la care nu ne uităm, dar despre care zicem că le vrem, da, da, le vrem, dar le vrem ignorându-le… ce ziceam? Da, lucrurile alea nu or să apară în veci.

Pentru că le dăm la spate (oare de asta ne doare uneori spatele? Cine știe? De investigat). Pentru că nu le irigăm, nu le dăm viață-energie-strălucire.

O întrebare pe care o pot pune: ce zic eu că-mi doresc, dar la care nu vreau să mă uit?

De exemplu, zic că vreau să scriu o carte. Și? Am scris măcar cuprinsul? Nu, atunci nu, nu vreau să scriu o carte.

Eu chiar scriu o carte și am mai mult decât cuprinsul. Cine se mai bagă să scrie (încă) o carte? Că unii care citiți astea chiar ați scris una.

Glumesc, nu vă apucați. E greu să scrii, e mai ușor să zici că vrei să scrii…

De fapt, nu e greu să-ți împlinești visul. E mai greu să trăiești cu dorința ascunsă, chiar de tine, care te roade, te consumă… Urmărirea visului, chiar și cu baby steps, e energizantă, te umple de strălucire.

Pe încercate, nu luați drept bune tot ce scriu eu aici, da?

3. Am făcut azi ceva pentru corpul ăsta magic, care-mi găzduiește conștiința și care are și el conștiința lui?

Da? Nu? Poate? Mă rog, „poate” nu e o opțiune în cazul ăsta… ori te-ai mișcat azi, ori nu. Ori ai mîncat ceva bun, hrănitor, ori nu.

Oricum, ziua nu e încheiată. Acum ai câteva minute să-ți pui o melodie care te gâdilă plăcut pe timpan și să te unduiești nițel. 😉 Sau poți face alte exerciții care să-ți miște limfa, cum zic eu; nu există reguli altele decât să-ți placă, să le poți face și să nu-ți facă rău.

Gata, că am devenit prea serioasă.

Voi ce mai alegeți?

18 mai 2020

Azi mai pe scurt, ca am avut a treia zi de curs și exersare cu maestrul Mantak Chia, mentorul meu pe partea de practici taoiste, crearea de materiale, învățare, buget, brainstorming, emailuri, apoi alte chestiuni in care sunt implicată (club de carte, terapiile pe care le ofer, program de creare de business)… și cred că n-am notat totul!

1. O chestie mi-nu-na-tă pe care am înteles-o la clubul de carte menționat mai sus: relaxarea nu face parte din realitatea asta (nu dați cu pietre în mine încă!).

Ce e valoros în lumea asta? Lupta, zbaterea, goana după diverse (lucruri, sentimente, etc.), efortul, sudoarea… liniștea, împăcarea, valorile și relaxarea sunt undeva pe final de listă, nu prea sunt interesante. Și nu mă refer aici la majoritatea dintre voi, cei conectați cu mine și care le căutați cu drag și spor! Mă refer la restul de 99% de oameni. De aici și zisa de mai sus.

Păi, și ce facem, Miruna? Luăm o rachetă și zburăm în alte lumi sau ne teleportăm?

Nu. Eu vă propun să investigați dacă nu cumva voi trăiți (și) în altă realitate unde relaxarea există și să o alegeți acolo.

Asta nu înseamnă că aici (în realitatea curentă pe care o experimentăm) ne întindem în pat și renunțăm să mai facem ceva, nu. Înseamnă doar că nu mai căutam aici ceva ce nu există și explorăm dincolo. Dar despre asta mai multe într-un alt episod.

Da, e doar un punct azi, nu mai am benzină-n rezervor. 😊

Voi ce ziceți, am devenit prea ezoterică, prea zuzy? Să revin cu picioarele pe pământ?

19 mai 2020

1. Cine n-are un coach, să-și cumpere.

Ori să fure unul, ori măcar să împrumute. 😉

Pe oriunde ești pe calea ta, un coach (o coach?) te ajută să fii mai sprinten. 😊

Eu am noroc că prietena mea cea mai bună mi-e mentor-coach. Împreună creăm magie.

Cum ar fi să explorezi și opțiunea asta?

2. Alegeri.

Cu cât faci alegeri mai multe în mod conștient, cu atât mai ușor îți e să faci alegeri în mod conștient.

Alegerea creează conștientizare, vorba lui Gary Douglas, fondatorul Access Consciousness. Citatul ăsta a fost teorie până mai ieri, când mi-a picat fisa. Asta e, înțelegi când înțelegi, tot vorba lui Gary și nu doar a lui, că sigur au mai zis-o și alții.

Gata, doar două învățături a la Mirunica azi, că am încercat câteva variante pentru nr.3 și erau bleah 🤢, le-am retezat rapid.

🤗Vă îmbrățișez cu energie bună!

20 mai 2020

Azi a fost zi de nimic. Nada. Zero.

Mă rog, a fost un mic joc pe FB cu cărțile cu îngeri. O sesiune de Access Bars de la soțul magic Costin (și mai încolo va fi o sesiune de terapie de la mine pentru el). Și mi-au ieșit niște citate mișto, go, me!

Deci, pentru azi, am 2 învățături:

1. Acum, scriind, îmi dau seama că am uitat să cer.

Ce să ceri, Miruna? Ceva. Orice. Totul.

Eu am o formulă secretă pe care o folosesc. Atât de secretă că v-o scriu și vouă (că știu că n-o va folosi prea multă lume, deci îmi rămâne mie mai mult mojo în ea, nu se consumă toată).

Zic așa (când nu uit, desigur): Mamă Pământ, ce îmi mai dăruiești magic azi?

Atât.

Fără intenții, bețișoare, lumânărici, invocații (mă rog, e și formula asta un fel de invocație).

Ah, ba da, mai „fac” ceva. Mă deschid să primesc.

Clar? Clar.

Next!

2. Mi-e încă destul de greu să recunosc-conștientizez-apreciez câte lucruri minunate sunt și fac.

Am înaintat pe calea asta, am și un dragon și o zână care mă ajută 😊, dar încă… hmmm.

Mai am de săpat.

Mi-e atât de ușor să văd magia și calitățile altora. Ale mele zici că-s ascunse prin alte Universuri… ups, poate chiar sunt? Mă duc să investighez și să le aduc aici.

Voi cum stați cu asta? Vă e ușor să vă recunoașteți strălucirea?

Atât pentru azi, că era zi de nimic. 😊

Pe final de învățături

Asta a fost prima săptămână, ne vedem peste 7 zile!

Scris de Miruna Macavei

Alchemist of light and joy. Magic booster. Explorer of Consciousness. 0720-029877. miruna@simplitao.ro.

Comentarii

comentarii

20 de lecții Feng Shui pentru mai multă sănătate și prosperitate.

Nu-ți mai umple casa de ”chinezării” fără rost la sfaturile vecinilor.

Îți mulțumim! Apasă aici pentru a descărca ghidul.

7+1 exerciții simple pentru relaxare pe care le poți face oriunde și oricând.

Îți mulțumim! Apasă aici pentru a descărca ghidul.