Tabără de echilibrare fizică și emoțională
9 – 11 octombrie 2020 @ YOUness Retreat
Acum poți să ai câteva zile de resetare fizică și emoțională în care să scapi de grijile de zi cu zi care îți distrug sănătatea.
În aceste zile:
- Vei uita de stresul care te macină zi de zi, puțin câte puțin
- Vei învăța exerciții de Tai Chi care te vor ajuta să te relaxezi oricând și oriunde
- Vei exersa practici chinezești energetice Chi Kung
- Te vei relaxa și îți vei reîncărca bateriile într-un peisaj de poveste
- Te vei bucura, în sfârșit, de o vacanță bine-meritată
- Vei face mișcare și te vei simți din nou energic
- Îți vei îmbunătăți sănătatea
„Cândva” – asasinul care a omorât multe vise
Din păcate, de multe ori se întâmplă exact opusul: timpul nu ne așteaptă, banii s-ar putea să-i cheltuim pe o sănătate șubredă. Relațiile de care nu am avut grijă, cu greu le mai putem repara.
Însă, de peste 15 ani de când ne-am asumat misiunea de a aduce echilibru în viețile oamenilor prin practici energetice chinezești, am văzut multe cazuri fascinante, oameni care și-au găsit busola în viață, chiar dacă totul părea pierdut.
Am conceput această mini-vacanță ca un moment de resetare fizică, energetică și emoțională.
E acea vacanță bine-meritată pe care e posibil să o amâni de mult timp și care te va ajuta să scapi de stresul și grijile care te îți răpesc zi de zi, puțin câte puțin, din fericirea de altădată.
Tai Chi – medicamentul pentru corp și minte
Asta se întâmplă din cauză că mintea consumă foarte multă energie pentru provocările de zi cu zi și nu are legătură cu vârsta.
În cele 3 zile, vom învăța câteva tehnici simple de mișcare și de meditație care să ne ajute să facem față mai bine gândurilor care ne țin mereu în priza.
Odată ce mintea nu mai consumă energie pentru problemele cotidiene, acea energie va fi folosită acolo unde este într-adevăr nevoie – pentru vindecare și pentru a echilibra şi interconecta armonios toate organele și sistemele din corpul nostru.
Tai Chi – meditația celor care nu pot să mediteze
Tai Chi-ul – bateria portabilă pe care te poți baza oricând
Încet-încet, vei uita de ele pentru că unele din exercițiile pe care le vom învăța sunt atât de simple încât pot fi făcute chiar și în timp ce urci scările sau mergi cu metroul.
Astfel că, oricând ai o zi mai grea, un proiect de terminat sau o întâlnire mai dificilă, vei putea face câteva exerciții scurte pentru a te reseta și pentru a putea face față mult mai bine provocărilor.
Această tabără e pentru tine dacă…
Această tabără nu ți se potrivește dacă…
Ce facem mai exact la tabără
- exerciții de încălzire și de respirație Chi Kung
- exerciții din Chi Kung-ul Cămașa de fier pentru întărirea structurii corporale
- taolu-uri diferite de Tai Chi Chuan
- tehnici de meditație și relaxare
Unde va avea loc tabăra
Tabăra are loc la resort YOUness Health & Retreat, strada Constantin Brancoveanu 80, sat Stănești, judet Dâmbovița. (https://www.younessclinic.ro/).
La YOUness găsești liniște, relaxare, mâncare lacto-ovo-vegetariană, apă Kangen, saună umedă și uscată, piscină și pădurea unde vom exersa Tai Chi Chuan.
Exersările
Vineri
- 16:00 – cazare (începând cu ora 16:00)
- 19:00 – cina
- 21:00 – meditație de seară
Sâmbătă
- 7:30 – 8:15 – morning practice
- 8:15 – 9:00 – mic dejun/pauză
- 9:00 – 12:00 – Tai Chi Chuan în pădure 1
- 12:00 – 16:00 – prânz și relaxare
- 16:00 – 18:30 – Tai Chi Chuan în pădure 2
- 18:30 – 21:30 – cina și relaxare
- 21:30 – meditația de seară
Duminică
- 7:30 – 8:15 – morning practice
- 8:15 – 9:00 – mic dejun/pauză
- 9:00 – 12:00 – Tai Chi Chuan în pădure 1
- 12:00 – 14:00 – prânz și relaxare
- 14:00 – 16:00 – Tai Chi Chuan în pădure 2
- după 16:00 – întoarcere acasă
Cursurile/exersările costă 390 de lei (vineri seara, sâmbătă şi duminică).
Cazarea, mesele şi transportul sunt acoperite separat de fiecare participant (vezi variantele de cazare și masă mai jos).
Scrie-ne un mesaj la costin @ simplitao.ro ca să-ți dăm datele bancare pentru avansul de 100 de lei prin care-ți reții locul la tabără.
Cazare
Varianta 1 – sosire vineri, 9 octombrie
1 a – cazare în cameră dublă
Sosirea vineri după ora 14:00, plecarea duminică după ora 16:00.
Două nopți de cazare (vineri și sâmbătă), 6 mese și curs – 879 de lei (aprox.180 de euro)
1 b – cazare în cameră single
Sosirea vineri după ora 14:00, plecarea duminică după ora 16:00.
Două nopți de cazare (vineri și sâmbătă), 6 mese și curs – 979 de lei (aprox.200 de euro)
Varianta 2 – sosire sâmbătă dimineața, 10 octombrie
2 a – cazare 1 noapte (sâmbătă) în cameră dublă
Sosirea sâmbătă dimineața, plecarea duminică după ora 16:00.
O noapte de cazare (sâmbătă), 4 mese și curs – 669 de lei (aprox.137de euro)
2 b – cazare 1 noapte în cameră single
Sosirea sâmbătă dimineața, plecarea duminică după ora 16:00.
O noapte de cazare (sâmbătă), 4 mese și curs – 729 de lei (aprox.149de euro)
Ce echipament ai nevoie
Ai nevoie de echipament de exersare de exterior confortabil (costum și pantofi de sport).
De asemenea, este bine să îți aduci și haine mai groase, în special pentru exersarea de dimineață. E bine să ai și cremă de protecție solară, șapcă și bluză cu mânecă lungă.