Alchimia Cerului şi a Pământului
Exerciţiul integrează Cerul Timpuriu al Eului fără formă cu Cerul Târziu (Pământ) al Eului fizic. Aici, Eul se identifică cu două dimensiuni care coexistă şi creează împreună: „forma informă” a eului nostru şi „forma materială” a devenirii noastre. Aceste două dimensiuni opuse ale Eului nostru Major se unesc printr-un act sexual cosmic, se cuplează pentru a redeschide portalul spre starea lor originară, sau „Pre-Eul”. Acest pre-stadiu sau Cerul Primordial poartă numele de Hundun, unitatea haosului primar care a precedat Big Bang-ul produs la crăparea oului cosmic.
Cele Trei Entităţi Originare (San Yuan) ale Cerului, Pământului şi Umanităţii sunt adunate în trei creuzete din corp sub forma Ching-ului originar (Jing), Chi-ului originar şi a Shen-ului originar. Această coardă armonică cu trei tonuri este pusă în rezonanţă cu tonul originar (fundamental) al timpului şi spaţiului. Apoi, conştienţa se stabileşte în centrul axial, unde adevărata noastră natură multidimensională poate fi acum materializată. Faptul este simbolizat de un vortex tonal dublu care se roteşte, cu o viteză mai mare decât viteza luminii, în vidul spaţial. În acest vortex este întipărită prezenţa înţeleptului nostru nemuritor interior, chintesenţa umanităţii meditând în centrul unui torus cosmic (o gaură neagră spirituală). Trebuie să intrăm prin acest portal pentru a ne încheia călătoria Reîntoarcerii la Origine.
Această formulă este greu de descris în cuvinte. Ea implică încarnarea unei entităţi masculine şi a uneia feminine în corpul unui adept. Cele două entităţi au contact sexual în interiorul corpului. Faptul implică combinarea forţelor Yin şi Yang pe şi în jurul coroanei capului, aceasta fiind deschisă total pentru a primi energie de deasupra, precum şi revenirea glandei pineale la capacitatea sa maximă de funcţionare. Când aceasta s-a dezvoltat, atingându-şi potenţialul maxim, va juca rolul unei busole care ne va spune în ce direcţie se află aspiraţiile noastre. Esoterismul taoist este o metodă de guvernare a spiritului, după cum se descrie în Yoga taoistă. Tao nu poate fi atins fără corp, dar în prezenţa acestuia, adevărul nu va putea fi cunoscut niciodată.
Această formulă constă din:
- – unirea corpului, a sufletului, a spiritului şi a universului
– dezvoltarea completă a părţilor pozitive pentru a le eradica total pe cele negative
– întoarcerea spiritului la starea de nemanifestare
Copyright pentru traducerea în limba română: Miruna Macavei şi Costin Vasile, instructori UHT.