Citiţi aici prima parte a interviului cu maestrul Chia.

Camera întunecată (Dark Room)

MOSES: Fascinant. Vă rog, spuneţi-ne mai mult despre practica în Camera întunecată; pare ceva ciudat şi puternic în acelaşi timp.

MantakChia-pineal-activationMANTAK: Da, da, tehnicile sunt foarte puternice. Toate tradiţiile spirituale au folosit tehnicile Camerei Întunecate în căutarea iluminării.

În Egipt, foloseau piramidele, În Roma, catacombele, iar esenienii, în apropierea Mării Moarte, foloseau peşterile. În tradiţia taoistă, peşterile mai erau utilizate şi pentru practicile de nivel înalt.

În taoism, peştera găsită în Muntele Nemuritor, Wu San, reprezintă încăperea perfectă pentru alchimia interioară. Meditaţia şi postul într-o peşteră specială, care are energiile potrivite, constituie călătoria finală a practicii noastre spirituale.

Tao spune: “Când te duci în întuneric şi acesta devine total, curând întunericul se va transforma în lumină”.

În Camera întunecată, pătrundem într-o stare primordială care ne reuneşte cu adevăratul nostru eu şi cu divinitatea interioară.

În Camera întunecată, poţi literalmente ‘dirija’ energia universală. Poţi vedea în trecut şi viitor, poţi înţelege adevăratul sens al existenţei şi poţi începe să înţelegi ordinea lucrurilor.

Mai mult, Camera întunecată este laboratorul “in vivo” perfect pentru chimia corpului. În acest întuneric deplin, poţi realiza succesiv stări înalte ale conştienţei divine care se corelează cu sinteza şi acumularea în creier a unor substanţe chimice psihedelice.

Melatonina, un hormon reglator, linişteşte corpul şi mintea ca o pregătire pentru realităţile mai fine şi mai subtile ale unei stări mai înalte de conştienţă şi aceasta este exact ceea ce se întâmplă pe parcursul primelor zile în camera întunecată.

Aproximativ într-a patra sau a cincea zi, este produsă pinolina, un neurohormon care afectează neurotransmiţătorii din creier şi care declanşează viziuni sau stări de vis, acestea fuzionând cu starea noastră de conştienţă.

După circa o săptămână, creierul sintetizează “moleculele spiritului”, cunoscute şi sub denumirea de DMT, care facilitează experienţa transcendentală a iubirii şi compasiunii universale.

În termeni taoişti, practica în întuneric activează cei mai profunzi centri din creier, glandele palatului de cristal, stabilind o conexiune cu sursa originară, Wu Chi.

Aici, la Tao Garden, am construit o Cameră Întunecată.

Clădirea este ridicată din cărămizi confecţionate din pământul roşu al Tailandei care conservă elementele de pământ ale peşterii originare. Camerele sunt antifonate şi izolate cu panouri speciale rezistente la lumină. Dormitoarele, aşezate pe două etaje şi având fiecare propria baie, înconjoară zona centrală. Un sistem de ventilaţie asigură aerul proaspăt în întreaga clădire care este dotată şi cu aer condiţionat. Mâncarea este special preparată pentru cerinţele speciale ale corpului, minţii şi spiritului pe parcursul demersului de atingere a ţelurilor iluminării în camera întunecată. La micul dejun sunt oferite sucuri proaspete şi supe, iar după-amiaza este servită o masă organică uşoară.

Camera întunecată de la Universal Tao este, în prezent, cea mai mare şi cea mai avansată din întreaga lume. În speranţa conectării cu Tao, participanţii la meditaţia în camera întunecată stau în întuneric total una, două sau chiar trei săptămâni, deoarece în întuneric total, corpul nostru este laboratorul perfect pentru alchimia interioară.

În Camera întunecată de aici, cunoştinţele spirituale acumulate de maeştrii taoisti pe parcursul secolelor fuzionează cu cele oferite de ştiinţa şi tehnologia secolului al XXI-lea.

MOSES: Ce ne puteţi spune despre vise?

MANTAK: În timpul meditaţiei din Camera Întunecată, visele devin mai lucide, iar starea de vis se poate chiar manifesta în cea de conştienţă. Cu alte cuvinte, pe măsură ce melatonina se acumulează în creier, începem să percepem revelaţiile somnului în starea de conştienţă. În acest mod, încep să ni se dezvăluie aspecte ale adevăratei noastre naturi.

Starea de conştienţă a somnului este o stare profundă de întinerire şi reconectare cu sursa noastră divină.

Mai pot să vă spun încă un lucru şi anume că şederile prelungite în camera întunecată alterează într-un fel ciclurile somnului. De obicei, oamenii dorm mai mult la începutul perioadei petrecute în camera întunecată, deoarece mulţi – în special americanii stresaţi şi epuizaţi de muncă – sunt complet istoviţi şi rămaşi în urmă cu somnul. După două sau trei zile însă este generată suficientă melatonină care să repare deficitul şi, treptat, nevoia de somn se diminuează. De fapt, cu fiecare zi, se insinuează o stare mult mai odihnitoare.

După câteva săptămâni de meditaţie în camera întunecată, oamenii nu mai au nevoie decât de câteva ore de somn pe noapte, iar acel somn este deseori petrecut într-o stare de conştienţă continuă.

Mecanică cuantică taoistă

MOSES: Un lucru care m-a frapat cu adevărat este modul în care îmbinaţi ştiinţa şi spiritualitatea, cum este cazul neurofiziologiei din camera întunecată şi al cercetării holistice a celulelor stem. Este o uşurare nespusă să vă văd munca şi la fel şi cea a lui Dalai Lama care este şi el interesat de ştiinţă. În America, se pare că toţi credincioşii încearcă să combată ştiinţa, neagă evoluţia, vor să interzică cercetarea celulelor stem. Oricum, am studiat fizica şi sunt foarte interesat de perspectiva taoistă asupra fizicii cuantice. Mă puteţi lămuri?

MantakChia-taoist-cosmologyMANTAK: Cunoaşteţi teoria câmpurilor punctului zero? (Notă: Înclin capul afirmativ, dar în realitate, cunoştinţele mele de fizică au cam ruginit) Perfect, lucrurile stau cam aşa… mecanica cuantică afirmă că nu există vid absolut sau nimicul pur.

Ceea ce înclinăm se credem despre vid este, de fapt, în termeni subatomici, un stup plin de activitate şi energie.

MOSES: Da, îmi amintesc asta de la primele lecţii de mecanică cuantică. Îmi aduc aminte de ceva numit Marea lui Dirac, după numele fizicianului Paul Dirac, în care fiecare punct de vid este, de fapt, o mare infinită de particule, iar noi vedem doar suprafaţa, nu şi infinitul de sub ea. Poate că vedem o mare goală, dar de fapt, vedem un întreg.

MANTAK: Exact! Am auzit că era numită “marea cuantică a luminii”. Ceea ce presupune fizica cuantică este că noi şi universul nostru trăim şi respirăm într-o mare de mişcare şi activitate – o mare cuantică de energie, de particule şi câmpuri. Aceasta mai este numită şi “câmpul punctului zero”. Chiar şi particulele ‘reale’ nu sunt nimic mai mult decât un mic nod de energie care apare pentru scurt timp şi dispare înapoi în câmpul de bază.

Existenţa Câmpului punctului zero implică faptul că toată materia din univers este interconectată prin unde care se întind în timp şi spaţiu şi pot continua astfel la nesfârşit, legând o parte a universului cu alta. Este posibil ca aceasta să ofere o cale pe care o putem urma pentru a găsi explicaţia ştiinţifică a multor noţiuni metafizice, cum ar fi structura Qi-ului, descrisă în textele străvechi drept ceva similar unui câmp de energie.

De fapt, orice există în lumea noastră, oriceţi ţineţi în mână, indiferent cât de dens, de greu sau mare este, la nivelul său de bază, se reduce la o colecţie de sarcini electrice care interacţionează cu o mare de câmpuri electromagnetice sau de alt tip energetic.

Masa nu este echivalentă cu energia; materia este energie. Proprietatea de inerţie avută de toate obiectele din universul fizic este simpla rezistenţă la a fi accelerat prin Câmpul punctului zero.

MOSES: Oh! Uluitor! O teoria pentru existenţa inerţiei! Minunat! Fuziunea dintre fizica taoistă şi metafizică îmi induce în creier o stare de extaz. Îmi amintesc că, atunci când de-abia intrasem la Caltech, am asistat la o conferinţă susţinută de laureatul Nobel, Richard Feynman. Subiectul era “principiul minimei acţiuni” care afirmă că natura adoptă întotdeauna calea cea mai economică din punct de vedere energetic, cea în care se consumă un minim de energie şi forţă. Mai târziu, mi-am dat seama că era acelaşi principiu cu Wu Wei şi am avut aceeaşi senzaţie de bucurie a înţelegerii.

MANTAK: Exact, Wu Wei nu este “non-acţiune”, ci “non-risipă a unei acţiuni” sau, cum spuneţi voi, “minimă acţiune”.

Realitatea că fizica vestică este aliniată în mare măsură cu taoismul se datorează faptului că primii taoişti puteau vedea direct în realitatea existenţei. Trebuie să ne străduim să fim ca taoiştii iniţiali: Lao Tzu, Chuang Tzu, Lu Tung Pin.

De exemplu, nici chiar astăstăzi nu înţelegem cum acţionează, de fapt, acupunctura, ci doar că funcţionează.

Noi, taoiştii, ar trebui să urmărim deplina înţelegere a lui Qi, a forţei vide, a fenomenelor fizice şi a evoluţiei umane, exact la fel cum oamenii de ştiinţă caută bosonul Higgs, explicaţia faptului că polii magnetici ai pământului se inversează la câteva milioane de ani sau modul în care creierul produce starea de conştienţă. Taoismul nu este doar o religie, ci şi o ştiinţă şi o artă.

MOSES: Minunat! Ce conversaţie extraordinară. Aş putea vorbi cu dumneavoastră despre asta zile de-a rândul, dar nu mai avem timp. Mai permiteţi-mi în încheiere doar vreo două întrebări. În primul rând, ce intenţionează Mantak Chia? Ce veţi face în continuare?

MANTAK: În fiecare an, fac un turneu prin toată lumea pentru a-mi vizita numeroşii instructori certificaţi şi pe elevii acestora şi voi ţine un număr seminarii în câteva ţări. În aprilie, voi fi în America şi voi avea câteva seminarii în California. Voi susţine o conferinţă cu Peter Russell care este scriitor şi predă meditaţia şi vom discuta despre găsirea păcii într-o lume frământată de conflicte. Conferinţa are loc pe 22 aprilie. Apoi, va exista un seminar de weekend pe 23 şi 24 aprilie care reprezintă un curs introductiv despre Universal Tao. După aceasta, vor fi multe seminarii în toată lumea, Aş fi foarte fericit dacă cititorii acestui articol vor dori să afle mai multe şi să vină la unul dintre seminariile mele.

MOSES: Îmi puteţi spune mai multe despre lucrurile pe care le veţi preda?

MANTAK: Da! Seminarul din weekend este axat pe practicile de bază, cum sunt surâsul cosmic interior şi cele şase sunete vindecătoare. De exemplu, taoiştii utilizează puterea surâsului pentru a activa reacţia de relaxare şi sistemul nervos parasimpatic. De asemenea, acesta îi dă unei persoane abilitatea de a transforma emoţiile negative din corp, ceea ce are drept rezultat o mai mare claritate mentală şi o inimă uşoară. Transformarea modelelor energiilor afective negative în componente pozitive la nivelul organelor ajută la reprogramarea genelor şi a ADN-ului.

Mare parte a acestui weekend îi este dedicată orbitei microcosmice: vă voi învăţa cum să vă deschideţi Chi-ul astfel încât să curgă pe căi energetice de la perineu, în susul şirei spinării, prin cap, şi înapoi, în jos, prin partea frontală a corpului. De asemenea, voi preda noţiuni de reflexologie sexuală, bazată pe punctele sexuale taoiste; această metodă de acupresură nu are doar un efect major de vindecare, ci aprofundează şi intimitatea. În cele din urmă, voi vorbi puţin despre Chi Nei Tsang, o terapie prin masaj deosebit de puternică pentru detoxifierea profundă a organelor şi voi arăta câteva tehnici de masaj, utile pentru echilibrarea fluxului de chi.

În ce priveşte cursul intensiv de patru zile pentru avansaţi, este absolut necesar să faceţi înainte sminarul de weekend, dacă nu aţi studiat cu mine. Cursul intensiv pentru avansaţi începe cu meditaţia Kan şi Li de prim nivel, care construieşte un creuzet energetic intern în corpul nostru pentru a inversa energiile focului şi apei şi care vă concentrează toate energiile în Tan Tien. Fetusul nostru spiritual se află în Tan Tien.

De asemenea, veţi învăţa cum să purificaţi organele, măduva spinării, sistemule nervos şi cel limfatic, cele douăsprezece canale şi camera de cristal. Primăvara este cel mai bun anotimp pentru a beneficia de o sporire a energiei prin practicile Kan şi Li.

Echinoxul de primăvară de la începutul acestui anotimp are loc când energiile yin şi yang sunt echilibrate între energia apei reci a iernii şi energia focului fierbinte a verii. Prin urmare, putem utiliza acest cadou al forţei primordiale venind din pământ pentru alchimia internă, în rezonanţă cu energia noastră renală/sexuală şi cu energia inimii noastre care ne lipseşte. Este un moment special în care putem beneficia de un impuls masiv din partea Chi-ului primordial al pământului.

Apoi, trecem la studiul intensiv al Chi Nei Tsang care este un masaj al Qi-ului organelor interne; acesta conduce la eliminarea stresului şi ajută vindecarea prin utilizarea tehnicilor de masaj direct asupra ombilicului şi a zonei abdominale înconjurătoare unde se acumulează stresul, tensiunea nervoasă şi emoţiile negative. Deci, dacă vă ocupaţi de masaj, cine doreşte să adauge şi această tehnică puternică repertoriului său de stiluri de masaj, poate începe să înveţe aici.

De asemenea, pentru prima oară în America, voi preda fundamentele teoretice ale masajului Karsai Nei Tsang, un sistem de masaj care îmbunătăţeşte mai ales starea de sănătate a zonei genitale. Mulţi dintre cei care beneficiază de un astfel de masaj simt o senzaţie puternică de deschidere a canalelor energetice de la zona sexuală şi până la rinichi, abdomen, picioare, creier şi alte părţi ale corpului. Dar cel mai important, acest lucru îi permite forţei primordiale şi celulelor stem să se împrospăteze, să se vindece şi să se regenereze mai eficient.

În ultima zi, voi preda alchimia sexuală interioară supremă, astfel încât să puteţi multiplica Qi-ul primordial. Bărbaţii vor învăţa cum să controleze ejacularea şi cum să transforme energia sexuală în qi, apoi în forţă spirituală. Femeile vor învăţa cum să-şi controleze menstruaţia şi cum să transforme sângele în qi şi, similar, în forţă spirituală.

MOSES: Asta sună a săptămână de învăţături taoiste de la care nu poţi lipsi De-abia aştept să particip! Ei bine, acum am terminat, dar înainte de a ne opri, am o ultimă întrebare, mai mult pentru amuzament. Vă rog să compuneţi în mod spontan un haiku sau o poezie care să exprime filosofia dumneavoastră de viaţă….

MANTAK: Foarte bine; sună cam aşa:

“Află-ţi scopul în viaţă găsindu-ţi sufletul-copil
Învaţă cum să-l educi cu dragoste şi înţelepciune
pentru a deveni liber cu adevărat.”

Notă: The Spirituality Network şi One Tantra organizează o săptămână de semniarii ţinute de Mantak Chia în aprile în zona golfului San Francisco. Puteţi afla mai multe despre program în cele ce urmează:

http://www.onetantra.com/catalog/51‐presenting‐master‐mantak‐chia‐bay‐area‐workshop program.html
http://www.onetantra.com/catalog/50‐mind/body/tao‐an‐evening‐with‐mantak‐chia‐and‐peter‐russell.html
Pentru a afla mai multe despre munca lui Mantak Chia, accesaţi: http://www.universal‐tao.com/
Dacă locuiţi în Seattle, Portland, New York, Boston, Asheville sau Toronto, Master Chia va ţine un seminar în oraşul vostru: http://www.universal‐tao.com/world_tour/masterchia_worldtour.html
Pentru a afla mai multe despre Tao Garden, accesaţi: http://www.tao‐garden.com/
Informaţii oferite de Tao Garden Health Spa & Resort

Copyright pentru versiunea română Miruna Macavei, cu permisiunea dl.Moses Ma.

Scris de Miruna Macavei

Instructor de practici chinezești. Consultant de Feng Shui tradițional. Terapeut holistic și îndrumător personal. 0720-029877. miruna@simplitao.ro.

Comentarii

comentarii

7+1 exerciții simple pentru relaxare pe care le poți face oriunde și oricând.

Îți mulțumim! Apasă aici pentru a descărca ghidul.