Costin mi-a dăruit un dar desăvârşit.

(Nu râdeţi, cine mă cunoaşte bine ştie că scriu şi poezii, iar ocazia asta sigur cere o rimă-două.)

Mi-a oferit ceva ce nu-mi poate fi luat, dar pe care îl pot transmite şi eu mai departe (cum ar zice americanul, „the gift that keeps on giving” – „un dar care continuă să aducă beneficii” sau, mai pe româneşte şi, cred, mai potrivit în contextul nostru, „dar din dar se face Raiul”).

M-a ajutat să înţeleg unul din principiile fundamentale ale practicilor chinezeşti pe care le exersăm de pe la finalul anilor 90.

tao-MCDăruindu-ţi, vei dărui

Gata, am terminat cu „teaser”-ul.

Mi-a dăruit atâta iubire încât n-am avut încotro 😉  şi am început să mă iubesc şi eu pe mine. Reţineţi, nu pe el, mai întâi pe mine, că se pare că nu stăteam atât de bine la capitolul ăsta.

Apoi, şi aici intervine „darul” şi „Raiul” – iar dacă ai şi tu problema asta cu neiubirea de sine sau chiar în cuplu, e bine să iei aminte – apoi, zic, am putut, din iubirea de care debordam, să-l iubesc şi pe el. Ştiu, poate părea contra-intuitiv, dar la mine a funcţionat.

Dacă ai încercat alte căi prin care să obţii iubire pentru tine şi în relaţia ta intimă şi n-au dat roade, poate e cazul să încerci şi varianta asta. 😉

Tao al virtuţilor

Revenind la desăvârşirea darului de la soţul meu şi la principiile taoiste, pot spune că iubirea e ceva care se creşte, adică odată ce ai gustat din dulceaţa iubirii şi ai învăţat cum să o creezi, o să vrei să continui acest drum al virtuţilor (pentru că nu, iubirea nu „vine de la sine”, ci, mai curând, se duce de la sine dacă nu o întreţii).

De ce spun asta? Pentru că iubirea, una din energiile pozitive (virtute) a inimii atrage la ea şi alte „bunătăţuri”: apreciere, recunoştinţă, răbdare (da, ştiu, merge mai greu cu răbdarea asta, cel puţin la mine!), iertare (aici nu zic nimic că-mi sar cititorii în cap), modestie, toate virtuţi ale inimii. După ce inima, considerată de chinezi „regina organelor interne” şi deci „modelul” de urmat în interiorul nostru şi de celelalte organe , debordează de aceste virtuţi, va aduce cu ea blândeţe (una din virtuţile rinichilor), bunătate (de la ficat), încredere (splină-pancreas) şi curaj (plămâni).

Dacă faci, ai

Qigong carti

Qigong carti

Nu o să intru iar în detalii despre ce şi, mai ales, CUM, se întâmplă lucrurile cu organele noastre interne ca să radieze aceste energii pozitive. Vă recomand să citiţi şi alte articole de pe site şi să luaţi, pentru explicaţii detaliate, cartea noastră „Calea energiei” pe care o găsiţi aici.

O să spun doar că tehnicile fundamentale au efecte uimitoare, în ciuda numelui mai puţin „sclipitor” şi „marketabil” (cine mai vine la „cursuri cu practici de bază” când pot trece direct la iluminare cuantică şi activare psiho-angelică sau mai ştiu eu ce; să ma scuze cei care predau exact aşa ceva, eu doar am creat nişte nume pompoase care dau bine la publicul sensibil, în majoritatea lui format din femei).

Aceste minunăţii de practici fundamentale – mai ţine minte cineva care erau? 🙂 – au efecte incredibile asupra ta, ca persoană, şi asupra relaţiei de cuplu, de familie, etc.

Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt! Aveţi posibilitatea să le învăţaţi sau să le revizuiţi la cursurile de practici fundamentale şi pentru avansaţi pe care le predăm în Bucureşti şi în ţară, să le exersaţi la grupe sau la lecţiile particulare şi/sau singuri, cu ajutorul materialelor noastre.

Gata, am trecut de baze, acum ce fac?

Ca să-i neliniştim 😉 şi mai mult pe cei grăbiţi să „treacă” de baze, le spunem că de baze nu se trece niciodată, adică pe ele „se bazează” toate practicile de nivel superior şi la ele revenim mereu, cu drag (zicem noi), la fel ca profesorii noştri taoişti care practică şi predau constant aceste fundamente ale sistemului UHT (formula I). Dacă ei nu consideră aceste baze desuete, eu propun ca nici noi să n-o facem.

Pentru practicanţii perseverenţi următorul nivel este cel al cultivării esenţei sexuale (formula II din sistemul Universal Healing Tao), pentru care aveţi neapărată nevoie de virtuţile cultivate la formula I, adică tocmai la practicile de bază pe care tocmai le-am lăudat. 😉

Esenţa sexuală este minunată, puternică şi creativă, dar are şi ea „hiba” ei: se consumă repede, dispare şi pac! iar trebuie să o iei de la capăt cu creşterea ei în interiorul tău, ca un mic „Sisif” modern.

Ca să o păstrezi mai mult timp în tine ai nevoie tocmai de aceste virtuţi pe care le creezi folosind zilnic practicile de bază; ele sunt cele care stabilizează esenţa sexuală Jing în interiorul tău, dându-i „consistenţă” şi făcând-o mai uşor de stocat în Dantian-uri (Tantien-uri).

Fuzionăm?

Practicanţii foarte-foarte perseverenţi şi, mai ales, virtuoşi pot trece la formula III, adică la „fuziunea celor 5 elemente” cu cele trei niveluri ale ei, prin care deja „ieşi” din practica Qigong şi treci la adevărata alchimie internă taoistă.

Dar, despre aceste fuziuni, orice ar fi ele şi orice ar face ;), veți afla dintr-un alt articol.

Rămâneţi pe recepţie și spor la practică!

Scris de Miruna Macavei

Instructor de practici chinezești. Consultant de Feng Shui tradițional. Terapeut holistic și îndrumător personal. 0720-029877. miruna@simplitao.ro.

Comentarii

comentarii

7+1 exerciții simple pentru relaxare pe care le poți face oriunde și oricând.

Îți mulțumim! Apasă aici pentru a descărca ghidul.