de John Douillard, 6 mai 2014
Timpul mediu de citit: 3 minute, 44 secunde
Pentru dobândirea unei sănătăţii optime şi a longevităţii, importanţa încorporării exerciţiilor regulate într-un stil de viaţă şi o dietă sănătoase nu va fi subliniată îndeajuns niciodată.
În buletinul informativ de săptămâna trecută, am discutat de ce sunt atât de importante exerciţiile cu respiraţie pe nas (sau exerciţiile Ayurvedice) în dobândirea unei sănătăţi şi a unei condiţii fizice satisfăcătoare.
Stresul din timpul exerciţiilor atrage după sine producerea unui hormon care îl combate, hidrocortizonul, alături de alţi hormoni care ne fac să râvnim, după exerciţii, la produse alimentare de “consolare”.
Dorinţa de a mânca de după exerciţii depăşeşte deseori numărul de calorii arse în timpul exerciţiilor, făcând din acestea un eşec al tentativei de a scădea în greutate.
Abordarea ayurvedică a exerciţiilor propune respiraţia pe nas (nazală) în locul celei pe gură pentru a înlocui stresul provocat de exerciţii cu o stare de pace şi calm.
15 beneficii al respiraţiei pe nas în timpul exerciţiilor
1. Respiraţia pe nas conduce mai eficient oxigenul în lobii inferiori ai plămânilor, în loc ca acesta să rămână în lobii superiori, aşa cum se întâmplă în cazul respiraţiei pe gură.
Prin respiraţia pe nas, sunt folosiţi toţi cei cinci lobi ai fiecărui plămân, în loc de a fi utilizaţi doar cei doi superiori. Lobii inferiori ai plămânilor au mai mulţi receptori parasimpatici care calmează şi repară nervii, aceştia fiind activaţi în timpul exerciţiilor cu respiraţie pe nas.
Lobii superiori au mai mulţi receptori simpatici (luptă sau fugi) ai stresului care sunt activaţi în timpul exerciţiilor în care se respiră pe gură. (1)
2. Lobii inferiori sunt alimentaţi mai bine şi datorită gravitaţiei şi, prin urmare, sunt mai bine irigaţi cu sânge. Prin urmare, aceştia au abilitatea de a elimina mai multe deşeuri (CO2) din corp.
Motivul pentru care respirăm puternic şi zgomotos în timpul exerciţiilor este dat de faptul că nu eliminăm destul de eficient dioxidul de carbon, pe cât am putea. Respiraţia pe nas maximizează această acţiune. (1)
3. Pătrunderea respiraţiei în lobii inferiori ai plămânilor masează şi antrenează mişcarea diafragmei la baza plămânilor.
În timp, ne vom transforma în persoane cu o respiraţie profundă eficientă.
4. Dacă lăsăm diafragma să se contracte şi să se relaxeze complet, aceasta masează stomacul, care este situat imediat dedesubtul ei, permiţându-i să funcţioneze mai eficient.
Acest fapt ne ajută să evităm arsurile la stomac şi simptomele similare cu cele date de hernia hiatală (1).
5. Respiraţia pe nas (nazală) forţează întreaga cutie toracică să se mişte.
Respiraţia nazală profundă antrenează toate cele douăsprezece coaste, făcându-le să acţioneze ca nişte pârghii care masează inima şi plămânii, în loc să acţioneze ca o colivie care le presează de 26.000 de ori pe zi. (1)
6. Respiraţia nazală şi activarea completă a cutiei toracice acţionează ca o pompă care atrage limfa din partea inferioară a corpului, în cavitatea toracică şi la inimă, sprijinind un flux sănătos şi activ al acesteia. (1)
7. Respiraţia nazală şi activarea completă a cutiei toracice sunt decisive pentru flexibilitatea şi elasticitatea optimă a coloanei vertebrale, a capului, gâtului şi părţii inferioare a spatelui. (1)
8. S-a dovedit că exerciţiile însoţite de respiraţie nazală sporesc producţia de oxid de azot.
Acesta este o moleculă de semnalizare foarte importantă de la nivel celular care intervine în multe procese fiziologice favorabile, inclusiv în dilatarea vaselor de sânge, în creşterea fluxului sangvin şi în protejarea organelor. Nu s-a înregistrat producerea de oxid de azot în timpul exerciţiilor însoţite de respiraţie pe gură. (1)
9. Respiraţia nazală scade ritmul cardiac şi cel al respiraţiei comparativ cu respiraţia pe gură. (1)
10. În timpul exerciţiilor, respiraţia nazală a sporit activitatea undelor cerebrale alfa, comparativ cu respiraţia pe gură.
Undele alfa sunt produse în timpul relaxării sau al stărilor de meditaţie.
În timpul exerciţiilor însoţite de respiraţie pe gură, creierul produce o cantitate semnificativă de unde beta care sunt asociate cu reacţia la stres. (1)
11. Exerciţiile însoţite de o respiraţie nazală au sporit coerenţa undelor cerebrale în comparaţie cu cele acompaniate de respiraţia pe gură.
Coerenţa undelor cerebrale este asociată cu funcţionarea calmă şi organizată a creierului. (1)
12. Conform scalei Borg de percepere a efortului, exerciţiile însoţite de o respiraţie nazală au fost percepute ca reprezentând un efort redus (au fost mai uşor de efectuat), în comparaţie cu cele însoţite de respiraţia pe gură. (1)
13. S-a demonstrat că exerciţiile însoţite de respiraţie nazală oferă o rezistenţă sporită.
În plus, sunt urmate de o perioadă mai scurtă de refacere, comparativ cu cele însoţite de respiraţia pe gură. (1)
14. În cazul exerciţiilor însoţite de respiraţie nazală, a fost măsurată o reducere semnificativă a reacţiei galvanice (stres) a pielii, în comparaţie cu cele însoţite de respiraţia pe gură (exerciţiile au fost mai puţin stresante). (1)
15. S-a raportat că exerciţiile însoţite de respiraţie nazală au produs cu 50% mai puţin stres de tipul luptă sau fugi şi o activare parasimpatică cu 50% mai calmă, comparativ cu cele însoţite de respiraţia pe gură. (1)
Concluzie
Exerciţiile nu trebuie să fie o sursă de disconfort. De fapt, studiile arată că ardem grăsimile mult mai bine dacă nu ne forţăm în timpul acestora.
Adoptaţi respiraţia pe nas în timpul exerciţiilor şi începeţi, poate pentru prima oară, să vă bucuraţi cu adevărat de timpul petrecut la sală.
Referințe
1. Douillard, J. Body Mind and Sport. Three Rivers Press. New York. 2000
Articol tradus cu permisiunea autorului. Originalul în limba engleză este aici.
