qigong-romania-simplitao

Ce este Qigong?

Qigong sau Chi Kung este o practică energetică originară din China care te ajută să îți crești energia vitală şi să îți duci gândurile şi emoţiile pe o frecvenţă pozitivă. Pe măsură ce exersezi, te vei relaxa, aducându-ţi atenţia către interior şi vei învăţa cum să îţi recâştigi sănătatea şi să te destinzi cu uşurinţă. Vei simţi bucurie, lumină şi spaţiu interior clarificat şi energizat. Exerciţiile de Qigong au beneficii pe care le simţi imediat şi care se păstrează şi se acumulează pe măsură ce exersezi.

QIGONG – DESCOPERĂ SECRETELE ENERGIEI

Qigong se poate traduce prin “arta de a lucra cu energia”, iar sub această “umbrelă” generoasă pot intra:

  • Exerciţii simple de respiraţie pe scaun, în picioare sau chiar în pat
  • Vizualizări sau meditaţii, de cele mai multe ori ghidate de profesor
  • Stretching pentru tendoane
  • Exerciţii pentru mobilizarea articulaţiilor
  • Exerciţii pentru flexibilizarea coloanei, din picioare sau la sol
  • Tehnici energetico-mentale de eliberare a meridianelor de acupunctură
  • În general, orice exerciţiu chinezesc prin care se acumulează şi transformă Chi-ul (energia vitală sau forţa vieţii)

Qigong (Chi Kung) în viaţa de zi cu zi

Pentru cei ocupaţi cu viaţa, familia şi serviciul, cursurile Qigong sau exersările individuale rămân un mijloc bun:

  • Să ne destresăm
  • Să ne echilibrăm emoţiile
  • Să fim mai flexibili fizic şi mental
  • Să avem forţa şi energia necesare activităţilor curente
  • Să fim mai buni la sportul pe care-l practicăm (fie el baschet, karate sau culturism)

Atât la cursurile de Qigong cât și la exersările individuale vei practica așezat pe scaun, folosind tehnici de respiraţie, meditaţie, relaxare şi vizualizare, scopul lor fiind dezvoltarea puterii tale interne. Există şi exerciţii de Qigong care se fac din picioare (statice sau în mişcare), foarte benefice pentru creșterea puterii tale fizice.

Ce spun prietenii noştri

„Mi-a plăcut cursul – bine explicat și punctat esențialul, atât cât să te pornească „cu dreptul”.Mi-a plăcut și practica – a fost pentru prima oară când am meditat și am simțit că mi-a reușit cât de cât: mi-am potolit mintea și chiar am simțit energia/vibrația, amplificataă și de faptul că eram în grup alături de voi,„profesionistii”. A fost o experienta interesanta, mulțumesc încă o dată.”

Raluca

„Curs complex, cu combinaţie ideală între teorie şi practică, resurse educaţionale multiple (cărţi, CDuri şi bibliografie).Eficienţă foarte mare şi rezultate pe care le-am simţit din prima zi.Profesor bine pregătit, explicaţii pe înţelesul tuturor, răbdare şi simţul umorului foarte dezvoltat.Profesionalism de nota 10. Iar beneficiile au fost mult peste măsura aşteptărilor.”

Daniela

RESPIRAŢIE, MEDITAŢIE, RELAXARE ŞI VIZUALIZARE

Cum te putem ajuta să înveți Qigong?

În cadrul Simplitao exersăm și promovăm sistemul de practici chinezești Universal Healing Tao creat de maestrul chinez Mantak Chia. Ca să înveţi tehnicile de Qigong pentru sănătate și vitalitate te așteptăm la exersările de grup, la lecțiile particulare cu Costin sau Miruna. Poţi veni la cursurile Qigong de inițiere și apoi la cele pentru avansați, iar apoi poţi continua la grupele de exersare, individual sau singur acasă, folosind şi suportul audio (CDurile cu meditaţiile Qigong predate la curs). Ținem cursuri Qigong în București și în țară

Ca să știi ce să alegi ne poți suna oricând să te ajutăm: Costin – 0722 197 874, Miruna – 0720 029 877.

Alege cum vrei să exersezi Qigong

Curs Qigong 2 Popup