– durere = aoleu = rău = panică (uneori) sau = pastilă (de multe ori).
Chiar acum, în timp ce citești, îți poți percepe corpul și îl poți scana, căutând intensități.
Adică îți plimbi atenția de sus în jos, să zicem, începând cu creștetul capului.
Cobori apoi pe gât și ceafă, umeri și brațe, cutia toracică, abdomen, apoi fese și picioare, până în vârful degetelor de la picioare.
Și pe măsură ce te scanezi, observi:
– contracturi
– tensiuni
– rigiditate
– sau orice altă intensitate
Poate ai observat deja că simpla percepere a corpului îți aduce o stare de relaxare, mai mică la început, dar care crește pe măsură ce te bucuri de observațiile pe care le faci.
Atenția ta aduce deja și energie și destindere în zonele pe care le-ai observat.
Iar dacă mai e nevoie de ceva în plus, poți aduce energia surâsului interior către zonele în care intensitatea încă mai vrea să-ți spună ceva.
Surâde și cu buzele, ochii și toată fața și pe interior, către zonele care ți-o cer.
Masaj și stretching
Dacă mai simți ceva, freacă-ți palmele până se încălzesc și pune-le pe corp, mai ales dacă ai intensități în mușchi.
Sau poți face mici exerciții de stretching (ai aici un link care te va ajuta să-ți întinzi mușchii încordați din zona gât-ceafă-umeri și chiar brațe).
Postura bună te ajută să te simți bine
În timpul zilei putem avea surpriza 😊 să ne doară ceafa, capul sau coloana din cauza posturii dezechilibrate.
Dacă îți aduci acum atenția pe modul în care te uiți la computer sau telefon (sau poate la cartea pe care o citești!), vei observa că nu stai chiar bine.
(Dacă ai o postură bună, felicitări și multumiri că îi inspiri pe cei din jurul tău! Postura buna (și cea mai-puțin-bună) se copiază, poți verifica).
Acum a venit momentul să îți îndrepți spatele, să stai într-o postură echilibrată pe scaun. Retrage puțin bărbia ca să extinzi zona cefei și să eliberezi nervii și vasele de sânge de acolo (vei avea o gândire mai clară).
Împinge ușor creștetul capului către tavan și descleștează dinții (o față relaxată pornește de aici, iar fața și capul în stare de destindere dau semnal întregului corp să fie din ce în ce mai relaxat).
Când stai pe scaun, pune tălpile pe podea ca să ai stabilitate mai mare (o parte din greutatea corpului o poți transmite așa către podea și te vei simți mai ușor). Verifică să fie potrivită înălțimea scaunului pentru tine ca să stai bine! Un scaun prea înalt te forțează să stai nefiresc pentru corpul tău.
Intensitate, unde ești?
Cum te simți acum?
Mai percepi intensități la fel de mari în corp sau le-ai redus?
Dacă mai simți ceva, poți relua ce am scris și sigur îți vei adânci starea de relaxare cât vei dori.
Și, dacă ești prea relaxat, fă câteva contracții cu mușchii din zona perineului, vei simți cum energia Chi urcă spre cap și te revitalizează.
Spor la exersare și la relaxare!
