Cu surâsul nu-i de joacă!

Ei, glumesc. Ba e chiar de joacă, în sensul că-ți produce ba endorfine, ba energii bune.

Cum s-ar spune, dacă surâzi, te simți bine și dacă te simți bine îți vine să surâzi. Oricum ai da-o, tot ieși în câștig!

Dar noi nu vorbim azi despre surâs în general, ci despre meditația surâsului interior pe care o tot practicăm de ani și ani, peste 20, dacă stăm să numărăm.

În sistemul de practici taoiste Universal Healing Tao în care suntem amândoi instructori, surâsul interior este una din practicile fundamentale.

De ce să practic surâsul, Miruna?

Ei, aici m-ai prins.

În sensul bun, adică îți pot spune o mulține de beneficii (din experiență, nu din cărți):

– e un mod plăcut de a avea grijă de tine (surâzi și te relaxezi)

– e o meditație care te ajută să te vindeci (frecvențele pe care le creezi în timpul surâsului sunt minunate pentru corp-minte-emoții)

– scapi de tensiunile din corp

– comunici cu organele interne (îți crește nivelul propriocepției – capacitatea de a te simți la nivel fizic)

– începi să cureți și să activezi meridianele energetice

Te transformi în bine pe tine și apoi pe cei din jur (da, și surâsul este molipsitor, nu doar căscatul! Dacă nu mă crezi, uită-te la bebelușul ăsta delicios!

Curs Simplitao Cămașa de fier Chi Kung
Pentru cei care sunt interesați și de nivelurile următoare din sistem, surâsul, alături de sunetele vindecătoare și activarea orbitei microcosmice sunt tehnicile care te ajută să ai o bază solidă. Fără ele, nu vei putea susține meditații îndelungate prin care te conectezi cu Universul și îți activezi alte niveluri de percepție și creație.

Ai nevoie de surâs și energiile virtuților ca să fii plin de energie

Taoiștii ne spun că energiile virtuților, cum ar fi iubirea, bunătatea, blândețea, încrederea și curajul se nasc în organele noastre interne, care nu sunt formate doar din țesuturi și fluide corporale, ci și energii subtile.

Surâzând atât organelor noastre interne, cât și altor structuri corporale, cum ar fi oasele, reușim să transformăm energiile negative pe care le acumulăm în viața de zi cu zi. În plus, creștem energiile bune din interiorul nostru și revenim la o stare bună pe toate nivelurile: fizic, emoțional, mental și apoi, spiritual.

Meditația surâsului interior ne ajută să nu mai consumăm energia noastră vitală, ci să o refacem.

Prin surâsul interior revii la frecvențele originale, pure

Valorile – virtuțile sunt reflectarea în noi a frecvențelor pure din Sursă, conștiință, creator sau oricum am numi principiul suprem.

Pe măsură ce practicăm, nivelul nostru de energie vitală și calitatea valorilor noastre va crește. Apoi le vom putea exprima prin gânduri, cuvinte și acțiuni din ce în ce mai ușor, fără agende ascunse, manipulări sau dorința de a impresiona.

Cu cât suntem mai aproape de modelul original, primordial, după care am fost creați, cu atât ne va fi mai ușor să fim și noi creatori conștienți ai vieților noastre.

Surâsul interior ne ajută și el, deci, să devenim mai prezenți, mai atenți și mai conștienți.

Asta înseamnă, mai concret:

– că vei ști când ești într-o situație/relație în care ești mințit sau manipulat (și vei putea ieși mai ușor din ea)

– că îți va fi mai la îndemână să treci pe frecvențe pozitive chiar când aproape toți cei din jurul tău sunt stresați, tracasați sau mâniați

– că vei avea mereu cu tine un instrument practic prin care să-ți schimbi starea de spirit în bine (fără gadget-uri de ultimă oră, spray-uri sau pastile!)

Surâzi cu noi? Citește și lasă-te ghidat/ă

Și așa, de încheiere, ca să-ți lăsăm un gust plăcut (așa cum simt eu de multe ori la final de meditații!), hai să surâdem împreună.

Dacă tot citești așa, concentrat, cum ar fi să-ți destinzi fruntea și să descleștezi dinții? Parcă și obrajii sunt mai relaxați… și da, inspiră adânc și oftează.

Inspiră și expiră și lasă să iasă, odată cu aerul, și tot ce te apasă. Simți deja cum se topesc de pe tine, din tine energiile grele… tot ce te strânge începe să se înmoaie și să-ți dea o stare de extindere, de destindere. Ceafa se destinde, umerii coboară și te simți din ce în ce mai bine.

Iar acum, din starea asta bună de destindere, îți aduci atenția pe inimă, te rog? Da, în centrul pieptului, sub stern, acolo bate inima ta. Surâde-ți și trimite un gând bun către ea.

Și poate deja simți cum din centrul pieptului se extinde încet-încet un val dulce de energie. Îl poți numi cum vrei tu… iubire… apreciere… recunoștință… poate chiar bucurie.

Orice ai simți, dă-ți voie să simți.

Iar dacă te mai apasă ceva, poți ofta. Da, oftează cu un sunet lung, cu plăcere… lasă să iasă din tine orice nu-ți face bine.

Și simte din nou starea dulce de bucurie… apreciere… destindere.

Aici te invit să te oprești ușor, să pui o palmă sau chiar ambele pe piept și să respiri profund de câteva ori. Îți dai voie câteva momente să integrezi energiile bune pe care le-ai creat.

Apoi poți mișca degetele de la mâini, te poți întinde și poți face câțiva pași ca să revii în corp din toate punctele de vedere. Bea un pahar cu apă, te poate ajuta să te concentrezi iar la ce e în jurul tău.

Nu-i așa că e minunat că poți crea chiar tu o stare de bine în tine?

Noi așa zicem, după ani și ani de practică.

Vreau și eu să surâd cu voi, cum fac?

Dacă ți-ai tot propus și tu ca de luni să te apuci, nu de slăbit, ci de meditat, azi e momentul (e chiar luni ziua în care pun acest articol online).

La Simplitao lunea exersăm tehnicile fundamentale (uneori și unele mai avansate, dar șșșș, nu spuneți nimănui 😊 ).

Te poți înscrie cu un email la miruna @ simplitao. ro sau prin formularul din pagina Chi Kung meditații online.

Orice ai alege bun pentru tine, inclusiv meditațiile cu noi, te aplaudăm și-ți trimitem un surâs!

Scris de Miruna Macavei

The Results Facilitator. 0720-029877. miruna@simplitao.ro.

Comentarii

comentarii

20 de lecții Feng Shui pentru mai multă sănătate și prosperitate.

Nu-ți mai umple casa de ”chinezării” fără rost la sfaturile vecinilor.

Îți mulțumim! Apasă aici pentru a descărca ghidul.

7+1 exerciții simple pentru relaxare pe care le poți face oriunde și oricând.

Îți mulțumim! Apasă aici pentru a descărca ghidul.